CAPITOLUL 4

ORIENTĂRI ŞI OPŢIUNI STRATEGICE

4.1 Obiective globale

Utilizarea largă a tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii (TIC) conduce la implicaţii profunde în viaţa social-economică, la transformări fundamentale în modul de a realiza produsele şi serviciile şi în comportamentul uman. Valorificarea superioară a acestor tehnologii poate asigura progresul economic-social ce caracterizează societatea informaţională, cu condiţia îndeplinirii unor obiective şi orientări de natură strategică prin politici adecvate stării societăţii în care trăim:

1. Consolidarea democraţiei şi a instituţiilor statului de drept prin participarea cetăţenilor la viaţa politică şi facilitarea accesului nediscriminatoriu la informaţia publică, îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice şi modernizarea administraţiei publice (e-government, e-administration) ;

2. Dezvoltarea economiei de piaţă şi trecerea progresivă la noua economie, creşterea competitivităţii agenţilor economici şi crearea de noi locuri de muncă în sectoare de înaltă tehnologie prin dezvoltarea comerţului electronic, tele-lucrului, a unor noi metode de management al afacerilor, de management financiar şi al resurselor umane, integrarea capabilităţilor TIC în noi produse şi servicii, dezvoltarea sectorului TIC.

3. Creşterea calităţii vieţii prin utilizarea noilor tehnologii în domenii precum: protecţia socială, asistenţa medicală, educaţie, protecţia mediului şi monitorizarea dezastrelor, siguranţa transporturilor etc. şi, pe această cale, integrarea în structurile euro-atlantice şi în Societatea Informaţională Globală.

4. Consolidarea şi dezvoltarea unei ramuri a economiei naţionale care să asigure realizarea de produse şi servicii competitive pe piaţa internă şi externă, cerute de evoluţia lumii contemporane. O ramură a economiei bazată pe produse şi servicii care valorifică TIC pe piaţa internă şi, mai ales, la export, ar permite ocuparea resursei umane în activităţi caracterizate de eficienţă maximă, comparativ cu alte ramuri, prin faptul că produsele şi serviciile specifice SI conţin o cotă ridicată a valorii adăugate, asociată cu consumuri minime de resurse materiale şi de energie. O asemenea opţiune corespunde previziunilor privind evoluţia societăţii umane în secolul 21, fiind susţinută de experienţa ultimilor zece ani a unor ţări de dimensiuni mici, cum sunt Irlanda, Finlanda sau Israelul. (vezi Anexa nr. 3)

În ultimii ani au intervenit schimbări importante în evoluţia societăţii, cu un impact major asupra modului în care gândim, muncim, interacţionăm, petrecem timpul liber şi în mod special, asupra modului în care realizăm produsele şi serviciile. Schimbările majore care au produs acest impact şi care vor marca evoluţia societăţii în perspectiva noului mileniu sunt legate în principal de globalizarea competiţiei şi a pieţei şi de progresele obţinute în domeniul TIC.

            În acest context ce defineşte Societatea Informaţională, asistăm la impunerea cunoaşterii ca un factor critic, determinant, al creşterii economice şi al standardului de viaţă.  De la  o diviziune a lumii în raport cu accesul la cunoaştere şi la utilizarea noilor tehnologii din domeniu (“global digital divide”) se poate ajunge prin strategii adecvate, elaborate la nivel naţional şi global, la noi oportunităţi oferite dezvoltării societăţii la nivel planetar (“global digital opportunity”,The Okinawa Summit of the G7/G8”,  iulie 2000).

            Globalizarea şi noile TIC impun realizarea produselor şi serviciilor la nivelul standardelor existente pe piaţa externă/globală, în special pe piaţa internă a UE, în care aceste standarde sunt la nivelul cel mai ridicat.

Realizarea produselor şi serviciilor inovative la acest nivel nu se poate asigura decât prin menţinerea şi dezvoltarea unei capacităţi de cercetare-dezvoltare-inovare susţinută şi de un transfer tehnologic activ către producătorii de bunuri şi servicii. Conştientizarea acestei stări impune elaborarea unei strategii a dezvoltării economiei naţionale şi a unor sectoarea viabile ale acesteia care să facă faţă competiţiei pe piaţa internă şi externă, mai ales a UE.

Având exemplul ţărilor amintite mai sus şi prezentate în anexe (Irlanda, Israel, Finlanda), România trebuie să facă o opţiune fundamentală pentru dezvoltarea unei ramuri a economiei care să realizeze produse şi servicii cerute de societatea informaţională, bazată pe tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor.