4.3    Scenarii privind dezvoltarea sectorului TIC

                     Pe ansamblul celor două domenii prezentate, fabricaţia de echipamente şi software, din punctul de vedere al strategiei şi politicii guvernamentale există mai multe scenarii de sprijin, cu tot atâtea căi de urmat:

-          Scenariul cu acţiuni “în forţă”, de tipul economiilor centralizate;

-          Scenariul cu acţiuni de urmărire pasivă (“laisser faire”) a evoluţiei domeniilor considerate, care se poate numi al “statului minimal” (ca intervenţie);

-          Scenariul cu acţiuni promoţionale, de incurajare şi motivare prin mecanisme de piaţă a realizării obiectivelor urmărite, care se poate numi al “statului promoţional”.

                     Calea scenariului “în forţă” este de neconceput în cadrul noii orientări a ţării, iar calea scenariului “statului minimal” ar însemna o desconsiderare a interesului naţional. USA, Japonia, UK au sprijinit începând cu anii '50-'60 domeniul TIC prin programe speciale şi fonduri pentru cerecetarea-dezvoltarea universitară şi de firmă cu fonduri impresionante. Calea “statului minimal”, chiar constatată în România după 1990, ar însemna o rămânere în urmă inadmisibilă cu pierdere de timp la scară istorică. Se pune deci problema urmării unei căi a statului promoţional, care să valorifice la maximum ceea ce poate oferi statul şi piaţa într-o perioadă de timp cât mai scurtă.

                            Pentru a urma această cale, trebuie să se plece de la o evaluare corectă/obiectivă a stării indicatorilor de definesc SI şi să se asigure la nivelul factorilor competenţi (Guvern, Parlament, Asociaţii profesionale si patronale) intervenţii promoţionale pentru dezvoltarea unei ramuri a economiei bazate pe TIC prin:

·        asigurarea unei infrastructuri informaţionale naţionale la nivelul ţărilor dezvoltate;

·        stimularea muncii şi capitalului (venture capital) pentru firmele din domeniul TIC;

·        asigurarea pregătirii şi a aptitudinilor cerute pentru opţiunile strategice din domeniul software-ului;

·        stimularea cercetării – dezvoltării, inclusiv prin cooperare internaţională şi stagii de doctorat sau de specializare în centre şi universităţi de prestigiu;

·        asigurarea unor cercetări şi informaţii de piaţă, inclusiv prin acţiuni promoţionale pe piaţa externă;

·        asigurarea dreptului la proprietate intelectuală; reducerea pirateriei software;

·        stimularea dezvoltării firmelor autohtone de produse şi servicii TIC prin perfecţionarea sistemului de licitaţii publice, în sensul încurajării parteneriatelor acestor firme cu firme străine de renume, o asemeena opţiune fiind singura care ar permite ieşirea firmelor româneşti pe piaţa externă a produselor şi serviciilor TIC;

·        asigurarea restructurării şi privatizării firmelor de stat şi crearea unor parcuri tehonologice TIC;

·        asigurarea cadrului legal şi a reglementărilor cerute de utilizarea TIC şi de dezvoltarea SI.

În concluzie, se poate spune că trecerea de la “statul proprietar/autoritar“ la “statul promoţional“ trebuie să se facă direct, evitând faza intermediară a “statului minimal“, care ar însemna pierderea unui timp preţios în consolidarea şi dezvoltarea unei ramuri a economiei care să realizeze produse şi servicii competitive în condiţiile globalizării, cerute de societatea informaţională.

            În aceste condiţii, urmărind şi natura intervenţiilor promoţionale prezentate mai sus, rezultă câteva orientări care, la rândul lor, generează acţiuni şi proiecte, cu responsabilităţi, resurse şi indicatori de urmărire şi evaluare, cu prioritate privind:

·        dezvoltarea infrastructurii informaţionale într-un ritm accelerat, însă asociat cu realizarea condiţiilor de valorificare a infrastructurii prin servicii cu valoare adăugată care să încurajeze investiţiile, mai ales dacă sunt de stat sau realizate pe bază de garanţii guvernamentale;

·        completarea şi consolidarea cadrului legislativ şi de reglementări specifice domeniului TIC şi a impactului acestor tehnologii în dezvoltarea social-economică;

·        stimularea cererii pe piaţa internă din partea agenţilor economici, sectorului public şi la nivel de familie/persoană, în paralel cu încurajarea exportului şi pătrunderii pe piaţa externă, inclusiv în parteneriat cu firme de prestigiu care dispun de capital, tehnologii avansate şi piaţă;

·        orientarea formării de specialişti pentru a permite implicarea într-un timp minim la realizarea de produse şi servicii specifice TIC, în partea superioară a ierarhiei valorii adăugate (fazele de specificare-concepţie-proiectare), scutind firmele româneşti de cheltuieli suplimentare şi pierdere de timp în raport cu competiţia, la livrarea de produse şi servicii pe piaţa internă şi la export.

Pe acest fundal de sprijin şi condiţii favorabile promovării domeniului TIC, firmele pot adopta diferite strategii de dezvoltare:

1. Realizarea de produse complexe, de un interes mai larg în utilizare, pe baza unor activităţi de cercetare-dezvoltare proprii şi în cadrul unor proiecte costisitoare, însă cu o valoare adăugată mare.
2. Realizarea de produse şi servicii, plecând de la analiza situaţiei existente, înţelegând necesităţiile şi trecând prin toate fazele ciclului de viaţă specific produselor din domeniul TIC (cel puţin cinci faze în realizarea unei aplicaţii/sistem de complexitate medie-mare şi nouă faze în asigurarea cu programe).
3. Realizarea de produse prin generalizarea unor soluţii rezultate dintr-o experienţă anterioară, prin ceea ce s-ar numi “servicii transformate în produse”, care satisfac o cerere curentă a unui client.
4. Realizarea şi dezvoltarea de aplicaţii pe baza unor tehnologii şi orientări noi, a unei inovări ce rezultă dintr-o cercetare proprie sau valorificată de la instituţii de cercetare-dezvoltare prin costuri mai mici, dacă cercetarea-dezvoltarea a fost susţinută de programe guvernamentale (de exemplu programul INFOSOC).

Pe baza obiectivelor globale specifice evoluţiei societăţii moderne către o societate informaţională ca societate bazată pe cunoaştere, precum şi a opţiunilor strategice care pot fi adoptate în România, se poate trece la definirea şi selectarea unor obiective prioritare, specifice/adaptate ţării noastre, susţinute de direcţii de acţiune, cu responsabilităţi, termene şi resurse necesare.